Afacerile și monumentele de arhitectură: Marlène

De mult timp planificam să scriem despre afacerile în monumentele de arhitectură. Vrem să înțelegem de la proprietari cum este să dezvolți o afacere într-o „altfel de clădire” și care sunt avantajele și dezavantajele acesteia.

Pe Marius (cofondatorul localului Marlène) l-am cunoscut înainte să deschidă localul în clădirea de pe strada București 75.

Despre clădire

Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Primăriei. Primele informaţii documentare sunt din 1877, când proprietară era nobila Iioana Ivanovna Krjiveţky. A fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea. În 1915 casa a fost descrisă: „Casă de piatră, într-un parter, acoperit cu ţigle. Are 29 de ferestre şi 16 camere”. Această casă a fost proprietatea: consilierului de stat A. Rava, a negustorului A. Uscat, a consilierului de stat A. Trillesky şi a negustorului I. Kaţ. (monumet.sit.md)

Cu Marius, am discutat în perioada carantinei și am încercat să aflu care a fost motivația lor și cum au ajuns la această clădire (Discuția a avut loc pe 24 aprilie 2020, înainte ca localul să-și redeschidă ușile).

Save Chișinău: Să începem cu începutul, povestește-mi puțin despre tine și despre ideea de a deschide un local?

Marius: Eu am ceva experiență în domeniu. Am fost în Danemarca o perioadă. Inițial am mers la studii, după aia am lucrat barman. Ulterior am ajuns manager de bar – în total 3-4 ani am lucrat în Copenhaga. După ceva timp deja voiam să revin în țară și căutam care ar fi cel mai logic mod de a o face. Așa s-a întâmplat că deja am întâlnit partenerul meu de afaceri, ambii zburam spre Chișinău. Când deja planificam să vin în țară, am avut o discuție cu el despre faptul că aș vrea să deschid un local. I-a surâs foarte mult ideea aceasta și a zis „hai să începem acest proiect”. El a venit cu inițiativa de a investi și evident după aia mi-a zis că ar trebui să mă implic financiar și eu, fiindcă altfel n-ar avea sens. Astfel a început proiectul Marlene. Planificarea a durat cam un an. Fiind la Copenhaga, studiam piața de imobile de aici, costurile – cât ar costa să deschizi o astfel de afacere și încet, încet planul ăsta a devenit realitate. Vara trecută (2019) am revenit în țară și am pus pe roate proiectul ăsta.

SC: Am înțeles. Super. Greu ai luat decizia aceasta?

Marius: Să revin sau să deschid?

SC: Și una și alta 🙂

Marius: Eu voiam să revin din mai multe motive. Eram convins că voiam să mă mut aici. Ideea de a deschide un local mi-a surâs probabil mereu. Mult timp mă gândeam la asta, dar pentru prima dată începea să aibă cumva sens. Eu deja aveam ceva experiență în domeniu și probabil că era unica modalitate de a face ceva acasă. Nu cred că a fost o decizie complicată. Eu nu sunt unul dintre scepticii care care spun că în Moldova totul e prost și afacerile nu merg…nu, nu cred în asta.

SC: Eu te invidiez. Bine. De unde vine denumirea Marlène?

Marius: Noi știam în faza asta de dezvoltare și de creare a conceptului și a ideii, știam că vrem să deschidem un cocktail bar, dar nu știam cum el o să arate. Voiam ceva în „zona retro” să zic așa. Dacă e cocktail bar ar trebui cumva să fie conectat la perioada când cocktailurile erau populare – anii 20, 50 și probabil un pic de anii 70. Încet, încet s-a format ideea asta de a conecta cumva spațiul pe care urmează să-l deschidem la spațiul cultural și istoric pe care noi îl avem. Și aici prima idee a fost Bucureștiul Interbelic (fiindcă din punct de vedere cultural Bucureștiul interbelic în spațiul nostru probabil e cel mai semnificativ). Am ajuns să ne legăm de Bucureștiul anilor 20 și evident de Parisul anilor 20 care-s mă rog, practic identice din unele aspecte. Deja având toată informația aceasta ne gândeam la diferite denumiri. Am avut inițial foarte multe – probabil vreo 30 – 40 de denumiri. Ideea de Marlène mi-a venit după ce am văzut un spectacol în care joacă prietena mea și rolul ei era o femeie pe nume Marlène. Numele dintr-un oarecare motiv mi-a surâs, l-am propus și împreună cu partenerul am mers cu denumirea aceasta într-un final. 

Primul local din Chișinău care a organizat un eveniment cu muzică interbelică.

SC: Pe mine m-a impresionat partea asta. În afară de locația voastră, mi-a plăcut foarte mult evenimentul cu muzică din perioada interbelică. N-am mai văzut în localurile noastre evenimente cu astfel de muzică.

Marius: Da, pentru noi era foarte important ca evenimentele pe care le organizăm să fie… să aibă sens. Adică, la noi sunt o grămadă de evenimente care evident sunt făcute cu scopul de a vinde. Pe mine asta nu m-ar atrage ca și client. Evenimentul pe care-l organizezi, trebuie să fie cumva conectat la spațiul în care el are loc, la oamenii care vin acolo. Iar ăsta cu muzică interbelică – l-am organizat pentru că era ziua de naștere a lui Jean Moscopol. Cumva a fost un eveniment care trebuia să se întâmple.

SC: Super. Eu sper foarte mult că vor mai fi. Și să ajungem la partea care pentru mine e cea mai interesantă: Cum ați ajuns voi la monument de arhitectură?

Marius: Pentru mine mereu a fost importantă arhitectura noastră, fiindcă noi avem monumente și imobile foarte interesante, unele păstrate, altele într-o stare destul de tristă. Totodată dacă ai posibilitatea să deschizi o afacere, e păcat să nu valorifici în procesul ăsta, ceva ce stă de mult timp, ceva ce are o istorie în spate. Eu n-am planificat să ne deschidem într-un monument de arhitectură, dar pentru mine atunci când aleg un spațiu mă atrage unul care are o istorie în spate, care are detaliile astea, fără fațade de „evroremont”, unde se șterg orice rămășițe de istorie. Noi am analizat mai multe imobile și din patru – erau două monumente arhitecturale. Chiar dacă asta e aproape mai mult o piedică în a deschide o afacere (este interzis să-i faci unele schimbări la fațadă), aspectul ăsta nu ne-a îndepărtat de la ideea de a alege un monument istoric. 

Este mai complicat să ai afaceri în monumente de arhitectură sau nu?

SC: Am înțeles. Tu crezi că, după experiența voastră, este mai complicat să dezvolți o afacere într-un monument de arhitectură sau….

Marius: Mmm, nu. Eu cred că unica problemă la noi este faptul că majoritatea monumentelor de arhitectură sunt într-o stare mai proastă. Și unicul lucru complicat e să-l readuci la o stare mai bună. Unul din imobilele pe care noi le-am analizat era pe strada Dosoftei, un conac mai lung împărțit în două – o porțiune a fost renovată prin anii 90 iar cealaltă era într-o stare oribilă. Noi ne uitam la ăla mai renovat care după câteva studii noi am aflat că prețul de a-l aduce la o stare normală era astronomic – trebuia să investim vreo 100 000 EUR doar ca să-l facem cumva ok și asta exclude orice mobilă, utilaj etc. E foarte greu să găsești la noi un imobil istoric într-o stare bună. Aici am investit ca să renovăm, dar nu a fost ceea ce se cerea acolo. Plus că acolo (str. Dosoftei), un mic secret, era un beci de care nici măcar agenții imobiliari nu cunoșteau. L-am descoperit noi când am mers acolo. 

SC: Da, da. Eu cam cunosc strada aia și-mi dau seama în ce stare sunt imobilele acolo. Dar, întreținerea…Din ceea ce cunosc eu, este mult mai greu să întreții un monument de arhitectură decât o clădire „simplă”. 

Marius: Depinde. Noi am avut noroc de faptul că spațiul pe care l-am luat a fost într-o stare destul de ok. Aici a fost oficiu dacă-ți aduci aminte, de băieții cu banere pe care tot voi le-ați comentat, anume atunci eram în faza de negociere a chiriei (atunci peste vreo săptămână au dispărut banerele). Bine nu era valorificat tot potențialul clădirii, dar oamenii lucrau aici și aveau grijă de spațiul ăsta. Chiar și acum de când suntem, din decembrie, nu am avut probleme. Evident, dacă vrei să-l menții într-o stare superbă, atât pe interior cât și pe exterior, e mai complicat, crăpăturile în pereți vor apărea, unele elemente sunt din lemn care se degradează cu timpul, dar asta sunt întrețineri de lungă durată. Noi n-am avut probleme cu imobilul pe care-l avem și nu am avut nicio cheltuială suplimentară de întreținere sau vreo deteriorare neplanificată. 

SC: Mă bucur că e așa. Tu cum crezi, proprietarii sau cei care au business în astfel de imobile, ar trebui să aibă careva beneficii din partea statului, a autorităților?

Marius: Legislația prevede anumite beneficii, ca statul să ajute la renovarea acestor monumente. E absolut logic ca statul să se implice în astfel de proiecte. Fiindcă doar (exclusiv) astfel monumentele își mențin cumva viața, altfel ele ajung demolate de o companie de construcții care vrea să-și facă un bloc cu apartamente. Dar, asta nu este o realitate. Ai mare noroc ca odată ce iei în chirie un astfel de imobil proprietarul te ajută cu anumite resurse, de regulă nici asta nu se întâmplă. Procesul de reabilitare ține doar de tine și tot timpul vei oscila între – vrei să păstrezi asta și să investești un pic mai mult sau mergi tu cu ceva mai sigur și mai simplu. Bine, pentru noi era principial să mergem pe nota asta.

SC: Asta-i bine. Eu știu că e destul de complicat să ai și un business, și venit, să întreții, dar eu am întâlnit câțiva proprietari de monumente de arhitectură și toți sunt foarte mândri de faptul că ori au un business ori că au restaurat clădirea și au deschis o afacere acolo….

Marius: Fără îndoială e ceva mult mai valoros decât să ai o casă construită după un stil neoultra nu știu ce. Este ceva solid. Din punct de vedere cultural este ceva  solid. Fără îndoială e o plăcere să..să mă aflu aici. Faptul că eu vin aici la lucru și mă uit la tavanele astea înalte. Am încercat să menținem cumva toată aura asta de grandoare. Ea se simte. E plăcut să vii aici ca oaspete și să vii aici la lucru. 

SC: De acord…

Marius: Asta fără îndoială..

SC: Plus ca la voi este și o „chestie” mai deosebită față de celelalte monumente. Sunt câteva în Chișinău care au și sobe, majoritatea de la sfârșitul sec. XIX începutul sec. XX.

Marius: Probabil că acestea sunt unul din factorii care ne-au făcut să alegem anume spațiul ăsta. La noi sunt și funcționale.

SC: Serios?

Marius: Da. Iarna aveam probleme cu încălzirea și ne foloseam de ele. Înainte de deschidere. 

SC: Fain. Povestește-mi ce planuri aveți în continuare? 

Marius: Planul e simplu: să supraviețuim toată situația asta destul de neplăcută. Să nu ne demotivăm, fiindcă este o fază care va trece. Noi încercăm să utilizăm timpul ăsta la maximum. Adică pe de o parte eu mă bucur de criza asta. Mi-a oferit atâta timp liber și noi am reușit să facem foarte multe lucruri. Am făcut curat în absolut toate subsolurile noastre, am restructurat, ne-am ocupat de spațiul de afară, am eliberat spațiul pentru renovările care urmează. Adică e un fel de „blessing in disguise” (traducere: ceva care pare a fi o nenorocire poate avea beneficii neașteptate) – pe de o parte lipsește absolut orice venit, dar în același timp…noi apropo am negociat cu proprietarul ca să anulăm pentru perioada asta plățile de chirie fiindcă n-am avut de unde achita,  îmi dau seama că unii nu au fost atât de norocoși ca noi. Încercăm cumva ca timpul ăsta în care nu activăm să-l folosim la maximum ca să facem acest spațiu cât mai eficient și să mai lucrăm la un meniu nou. Să avem o surpriză pentru oamenii care urmează să vină la deschidere. Timpul nu îl pierdem. 

SC: Când planificați să deschideți terasa?

Marius: Bine, terasa nu o vom deschide mai devreme decât localul. Sper să ne reușească odată ce redeschidem localul să avem și terasa gata. 

A urmat o discuție despre faptul că localul se va deschide treptat și despre faptul că e important ca și oamenii să se simtă la Marlene în siguranță.

SC: Atunci eu vă urez succes. Mie mi se pare un act de curaj, în condițiile noastre, să deschizi un local într-un monument de arhitectură. Îmi dau seama că asta vine cu complicații. Din multe puncte de vedere e mai greu. Și sper să țină cât mai mult…

Marius: O să țină. N-avem încotro. O să depunem efortul și o să aibă succes fără îndoială. 

SC: Sunt sigură că așa va fi. Eu vă urez succes și aștept să vă deschideți. Să ne bucurăm de voi și de clădirea pe care o aveți voi.

Marius: Mulțumim. Da. Curând. Sper cât mai curând. Acum nu mai aveți nicio scuză să nu veniți.

SC: Da. Sper să venim și la următoarele partyuri de muzică interbelică. 

Publicat de Anetta Dabija

Distribuie pe: