Arhitectura modernă a Chișinăului, un element identitar al structurii urbane

Despre arhitectura modernă – o scurtă introducere

Arhitectura modernă a revoluționat aspectul orașelor și modul de viață în ele de la începutul secolului trecut, dar mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Industrializarea rapidă, apariția noilor tehnici și materiale de construcție, urbanizarea și migrația masivă către orașe au favorizat răspândirea rapidă a arhitecturii și urbanismului de factură modernă, care au fost dominante în Europa Occidentală până către anii 1970, iar în cea de Est – până la sfârșitul anilor 1980. 

Arhitectura modernă este fundamentată pe principiile formulate de arhitecții moderniști acum un secol, care au respins categoric tradițiile istorice și academice anterioare, afirmând că „Destinul arhitecturii este de a exprima orientarea epocii. Lucrările de arhitectură pot izvorî doar din timpul prezent”. Cele cinci principii ale sale au fost formulate de Le Corbusier în anii 1920 și continuă să influențeze inclusiv proiectele contemporane:

Axioma arhitecților moderniști – forma urmează funcției – susține faptul că scopul unei clădiri este superior esteticii sale, prin urmare orice ornament adițional trebuie exclus. În plus, aceștia promovau utilizarea materialelor inovatoare ale vremii și a tehnicilor inginerești avansate. Acestea erau văzute ca metode ale progesului arhitecturii și a progresului economic și social în general. În mod previzibil, tendința a fost întâmpinată favorabil de către autoritățile publice, întrucât ea oferea soluții rapide și ieftine pentru problemele persistente ale vremii: reconstrucția orașelor distruse de război, asigurarea unui număr suficient de locuințe salubre în orașele tot mai populate, asigurarea accesului tuturor la o arhitectură de calitate. Acest model de clădire/oraș funcționalist a fost adesea criticat pentru sterilitatea cu care tratează habitatul și identitatea umană. În special, obiecțiile se referă la superficialitatea față de orașele istorice care, în opinia unora dintre figurile centrale ale modernismului, nu reprezentau valori semnificative. Prin urmare, acceptul general față de stilul internațional s-a diminuat în timp, sau a căpătat variații și interpretări locale.

Arhitectura modernă: de la simbol al progresului la vestigiu istoric

Astăzi majoritatea clădirilor și ansamblurilor aparținând arhitecturii moderne au atins vârsta istorică pentru a fi clasate ca monumente. Unele dintre ele au fost listate ca bunuri protejate încă din primii ani după construcție. Exemple relevante sunt Opera House din Sidney, construită în 1973 și clasată în 1980, sau orașul modernist Brasilia, înscris în 1987 în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Marea majoritate a arhitecturii moderne rămâne, însă, fără statut de protecție, în pofida faptului că ea reprezintă o importantă etapă în evoluția arhitecturii mondiale. În scopul promovării și protejării arhitecturii moderne reprezentative, pe parcursul ultimelor două decenii, comunitatea științifică internațională a inițiat mai multe demersuri. Printre acestea este și înființarea comitetului interdisciplinar ISC20C (comitetul științific internațional ICOMOS pentru patrimoniul secolului 20), care își concentrează activitatea asupra conservării și promovării patrimoniului de secol XX expus riscurilor.

Orașul Brasilia, ansamblul Parlamentului (fragment). Fotografie: Ron Van Oers, CC BY-SA 3.0 IGO, © UNESCO

Situația din Chișinău

Capitala Republicii Moldova deține un număr impresionant de clădiri și ansambluri atribuite arhitecturii moderne, marea majoritate construite în anii 1960-1980. Sunt reprezentative ansamblurile urbanistice ale bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, formate din clădiri și spații publice deschise având funcțiuni administrative și de cultură: ansamblul Parlamentului și a Președinției, fostul sediu al Ministerului Agriculturii, Cartierul Casei Editurilor împreună cu Centrul de Modă, Ansamblurile Hotelului Național și al companiei Moldtelecom. Cu siguranță, o zonă ușor de recunoscut este cea formată de Casa Presei, Palatul Național și liceul ”Gheorghe Asachi”, cele trei clădiri împreună cu spațiile deschise adiacente formând identitatea specifică a intersecției străzilor 31 August și Pușkin. De asemenea, exemple remarcabile de găsesc în afara centrului administrativ, printre ele Complexul Circului de Stat din Chișinău – prima clădire aparținând patrimoniului modern ce deține statut de protecție, Palatul de Cultură al Feroviarelor, blocul ”Romanița”, etc.

Complexul Centrului de Modă și a Casei Editurilor, arh. V. Zaharov, Gh. Jinkin, imagine de arhivă

Observăm faptul că evoluția arhitecturii moderne în Chișinău este diferită față de cea a altor orașe europene. Mai exact, dacă în restul lumii apogeul modernismului a avut loc până în anii 1960, aici întregul proces a fost blocat pentru o perioadă de aproximativ 20 de ani. Aceasta se datorează faptului că în perioada stalinistă, orice asociere cu vestul și cultura europeană au fost interzise, iar curentul modern făcea parte din această categorie. Abia odată cu ”dezghețul lui Hrușciov” în URSS se renunță la realismul stalinist ca unic stil oficial aprobat de conducerea partidului și se revine la un mod de construire de factură modernă. Astfel, în ultimile trei decenii ale perioadei sovietice, arhitectura moldovenească cunoaște un salt calitativ față de cea sovietică timpurie. În această perioadă au fost proiectat și construite acele repere ale orașului ce pot fi atribuite cu fermitate modernului autohton, care are anumite particularități specifice:

Exemple de fațade perforate: Centrul de Modă, Garajul Parlamentului, Casa Presei. Fotografii: Dumitrița Efremov

Pentru decor s-a recurs adesea la elemente stilizate inspirate din arta tradițională – această practică avea ca scop aproprierea unei arhitecturi străine locului, prin inserția referințelor la cultura națională.  Alte motive frecvent utilizate au fost cele ale cosmosului și sportului, cu scopul de a ilustra aspirațiile spre un viitor luminos, progresist. Prin comparație, decorul arhitecturii staliniste anterioare consta în simboluri ale puterii: steaua cu cinci colțuri, secera și ciocanul, etc.

Patrimoniul modern – oportunități actuale

Dincolo de valorile estetice și urbanistice ale patrimoniului construit modern al Chișinăului, acesta mai are avantajul de a fi ceva mai puțin afectat de implicațiile ideologice asociate cu puterea sovietică. Având o poziționare favorabilă, de obicei pe străzile centrale, acesta reprezintă un element definitoriu al aspectului orașului, formându-i caracterul și identitatea. În același timp, uzura și nevoile de adaptare la noile cerințe de accesibilitate și eficiență energetică reprezintă atât oportunități cât și riscuri. Am cunoscut recent exemple de renovare a clădirilor aparținând patrimoniului modern, ce au rezultat în schimbarea totală a aspectului fațadelor, sub pretextul adaptării termice. Or, practica internațională demonstrează că aceste modificări pot fi operate fără a aduce prejudicii autenticității clădirii și fără a afecta integritatea compoziției urbane. În acest sens, este utilă abordarea propusă în cadrul Documentului de la Madrid (ICOMOSC, ISC20C, 2011), care afirmă că:

Identificarea și aprecirea semnificației patrimoniului arhitectural al secolului XX ar trebui să aplice criteriile acceptate pentru patrimoniu. Patrimoniul arhitectural al acestui secol (inclusiv toate componentele sale) este o mărturie fizică a timpului, locului și utilizării sale. Semnificația sa culturală poate să rezide în caracteristicile sale tangibile, inclusiv localizarea fizică, design (de exemplu, gama coloristică), sistemele constructive și echiparea tehnică, materiale, calitățile estetice și folosința și/sau în valorile sale intangibile, inclusiv istorice, sociale, științifice sau asocierile spirituale, sau de geniu creator. (Art. 1, pt. 1.1);

Aplicarea codurilor de construcții standardizare (de exemplu, necesități de accesibilitate, cerințele de sănătate și siguranță, cerințele de siguranță la foc, modernizarea seismică și măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice) ar putea trebui adaptată în mod flexibil pentru a conserva semnificația culturală. Analiza amănunțită și negocierea cu autoritățile relevante ar trebui să aibă ca scop evitarea sau minimizarea oricărui impact negativ asupra patrimoniului. Fiecare caz ar trebui apreciat în funcție de valorile sale individuale. (Art. 3, pt. 3.2).

Așadar, tratarea patrimoniului recent ar trebui să fie similară celei abordării oricărui tip de patrimoniu, adică prin documentare minuțioasă, cercetare istorică și formulare de soluții care să respecte valorile sale estetice, istorice, tehnologice și ambientale. Întrucât domeniul este unul emergent, este necesară formularea cadrului conceptual și ajustarea sistemului legal în direcția protejării patrimoniului cultural modern valoros.

Palatul Feroviarelor. Fotografie: Dumitrița Efremov

Centrul de Modă, detaliu fațadă. Fotografie: Dumitrița Efremov

Fațada Palatului Sindicatelor. Exemplu negativ de restaurare inadecvată a fațadei, prin care a fost modificat aspectul inițial al clădirii. Fotografie: Dumitrița Efremov

Surse:

  1.  https://modernistarchitecture.wordpress.com/2011/09/08/ciams-la-sarraz-declaration-1928/, consultat 17.04.2022
  2.  http://www.icomos-isc20c.org/, consultat la 25.08.2020
  3.  https://www.aeppas20.org/wp-content/uploads/2015/10/03-DM-ingles.pdf , consultat 18.04.2022

Autoare text: Dumitrița Efremov

*Acest material a fost realizat cu sprijinul European Endowment for Democracy (EED). Conținutul acestuia nu reflectă opinia oficială a EED. Responsabilitatea pentru informațiile și opiniile exprimate în această publicație aparține în întregime autorilor și participanților.

Publicat de Patricia Mihaila