Centrul Istoric al Chișinăului – Cum a ajuns să (nu) fie protejat juridic.

În acest articol doctorul în arhitectură Sergiu Ciocanu ne răspunde la câteva întrebări despre Nucleul Istoric al Chișinăului:

• Când și de ce i s-a oferit statut de protecție;
• De ce este este situat între limitele pe care le cunoaștem astăzi;
• Ce teritoriu îngloba centrul istoric în 1990;
• Ce se protejează;
• Ce trebuia să facă Primăria până acum;
• Cum construim clădiri noi în centrul istoric.

Contextul stabilirii statutului de protecție a Chișinăului istoric

Problema luării sub protecție a structurilor urbane istorice, în calitate de gen distinct de monumente, care exprimă identitatea culturală și spațială a comunităților locale, a apărut în Europa și în lume după Războiul II Mondial, fiind pentru prima dată exprimată într-un document internațional în anul 1964, în renumita Carta internațională de la Veneția privind conservarea/restaurarea monumentelor și siturilor. În aceste circumstanțe, în 1970, în URSS este aprobată o mare Listă a localităților istorice. În 1976, la Nairobi, UNESCO adoptă Recomandările internaționale privind păstrarea și rolul contemporan al zonelor istorice (urbane și rurale), iar peste 2 ani, în 1978 apar primele orașe istorice plasate sub protecție internațională, prin includere în Lista UNESCO a patrimoniului mondial.

Plasarea sub protecție a structurii urbanistice centrale a Chișinăului a avut loc în 1986, când în URSS a fost aprobată o nouă Listă a localităților istorice (mult mai extinsă decât cea din 1970), în care era inclus și orașul Chișinău (Ordinul Ministerului Culturii al URSS nr. 23 din 17.01.1986). Remarcăm că, printre localitățile istorice protejate au fost plasate și orașele Soroca și Tighina. Un an mai târziu, în 1987, Chișinăul a fost inclus în cartea-album Orașele istorice ale URSS.

În anul 1987, legislația internațională din domeniu a fost fortificată prin adoptarea (în calitate de dezvoltare a prevederilor Cartei de la Veneția) a Cartei internaționale de la Washington privind conservarea orașelor și zonelor urbane istorice. În această Cartă, pentru prima dată, au fost definite principiile, obiectivele și metodele de protejare a orașelor și zonelor respective, precum și de dezvoltare și de adaptare armonioasă a acestora la viața contemporană.

Pentru prima dată, Centrul istoric al Chișinăului a fost delimitat în 1989-90, în contextul elaborării PUZ-ului pentru această parte a localității, fapt realizat imediat după adoptarea în 1989 a ultimului Plan Urbanistic General sovietic al orașului. Ca și în cazul mai multor orașe europene, hotarul Chișinăului istoric a fost plasat aproximativ pe hotarul pe care îl avea intravilanul localității în secolul al XIX-lea (adică statutul de centru istoric i se atribuie orașului care s-a dezvoltat începând cu secolul XVII până în secolul XIX). Atragem atenția că, în anul 1990, acest hotar îngloba un teritoriu mult mai extins decât actualmente, el cuprinzând, de exemplu, Gara Feroviară, hotelul Chișinău și biserica Ciuflea.

Următorul pas care trebuia întreprins – crearea unei structuri orășenești specializate în protejarea durabilă a acestei părți a localității, care așa și nu a mai fost realizat (în contextul procesului tot mai activ de disoluție a URSS-ului). Nici PUG Chișinău din 1989, nici PUZ-ul din 1990, în contradicție cu bunele practici existente la acea vreme în URSS și fără a se ține cont de bunele practici internaționale pe domeniu, nu au prevăzut soluții durabile de protejare și individualizare a dezvoltării părții centrale istorice a orașului.

Reconfirmarea statutului de protecție a Chișinăului istoric în Republica Moldova

După căderea în 1991 a URSS-ului și obținerea independenței, în Republica Moldova s-a început formarea legislației naționale, inclusiv în domeniul patrimoniului cultural. Astfel, în 1993, a fost adoptată Legea RM privind ocrotirea monumentelor, Parlamentul adoptând concomitent și Registrul monumentelor. Statutul de monument a fost acordat și Centrului Istoric al Chișinăului, fiind stabilite limitele legale ale acestuia, care însă au fost substanțial restrânse față de cele stabilite în PUZ 1989 (este curios că orașelor Soroca și Tighina nu li s-a reconfirmat statutul de protecție acordat în cadrul URSS).

Implementarea în practică a statutului de monument a Centrului Istoric al Chișinăului, implica schimbarea opticii asupra modelului de dezvoltare a centrului orășenesc. Însă, ca și după 1986, fie din ignoranță, fie din lipsă de interes, nu s-a făcut practic nimic în acest sens. Responsabilul general, gestionarul acestui monument – autoritățile locale de Chișinău – din păcate nu s-au dovedit capabile să elaboreze pe parcursul a circa 30 de ani nicio viziune strategică, nicio politică locală axată pe gestionarea și dezvoltarea durabilă a patrimoniului cultural construit al orașului. În schimb, APL Chișinău a reușit să comande și să adopte în 2007 un Plan Urbanistic General bazat pe sabotarea statutului de protecție a Centrului Istoric, respectiv, care conține un veritabil program de distrugere a acestuia în calitatea lui de monument istoric, de bun de patrimoniu național. La rândul lor, autoritățile centrale (Guvernul, Parlamentul, Președinția), de cele mai multe ori, fie au acceptat tacit această stare de lucruri, fie au promovat ele însele ignorarea/sabotarea statutului de monument a Centrului Istoric al Chișinăului.

Doar în 2013, într-o zvâcnire de luciditate, amintindu-și de responsabilitatea națională asupra bunului mers al lucrurilor în domeniu, la inițiativa Comisiei parlamentare pentru cultură, Parlamentul RM a adoptat Hotărârea nr.138 din 13.06.2013 prin care a stabilit că: Primăria municipiului Chişinău va modifica Planul urbanistic general al municipiului Chişinău pentru aducerea prevederilor referitoare la Nucleul istoric în concordanţă cu statutul său de monument de categorie naţională. Însă, mai departe nu s-a mers, Hotărârea respectivă râmânând doar pe hârtie.

Mulți ar putea întreba – ce are Primăria de Chișinău cu protejarea bunurilor de patrimoniu cultural construit din oraș și cu protejarea Centrului Istoric? 

Nimic mai simplu. Ca și în majoritatea țărilor lumii, autoritățile locale sunt responsabilii de bază de protejarea bunurilor de patrimoniu cultural imobil situate pe teritoriul administrat. 

Anume autoritățile locale de Chișinău dețin pârghiile de bază în această problemă – ele planifică, ghidează și gestionează în mod practic toate aspectele dezvoltării orașului, inclusiv, ele sunt responsabile de eliberarea actelor permisive pentru operarea tuturor genurilor de lucrări în cadrul localității.

Erorile de bază în abordarea problemelor protejării Chișinăului istoric

Printre aceste erori putem enumera:

1. Închipuirea că în orașele istorice sunt protejate de distrugere doar clădirile istorice cu statut individual de monument. Este ca și cum ai afirma că protejarea unei păduri echivalează cu protejarea de defrișare a câțiva arbori mai valoroși din componența ei. Respectiv,

2. Promovarea pe toate căile, inclusiv prin toate documentele existente de politici urbane, a înlocuirii edificiilor istorice fără statut individual de monument prin construcții noi, modelate prin neglijare/contrapunere cu parametrii/caracteristicile țesutului urbanistic istoric.

3. Închipuirea că orașele istorice pot fi protejate fără elaborarea documentelor strategice locale care să prevadă mecanismul acestei protejări, inclusiv, să prevadă individualizarea modelului de dezvoltare a părții cu statut de monument a localității.

4. Închipuirea că protejarea și dezvoltarea durabilă a Chișinăului istoric poate fi realizată prin ignorarea prevederilor documentelor internaționale din domeniul orașelor istorice, implicit, a exemplelor internațional recunoscute de orașe istorice protejate.

5. Închipuirea că orașele istorice pot fi protejate fără a avea în cadrul autorității publice locale o subdiviziune structurală specializată, cu atribuții clar definite în domeniu.

Există și o lacună gravă. Niciodată nu s-a efectuat cercetarea istorico-arhitecturală a Centrului istoric în calitate de organism unic, care are o structură, un țesut urbanistic format în decurs de secole. Astfel de cercetări nu pot fi efectuate empiric, ci doar în cadrul unor investigații minuțioase de teren, cu studiul structurii construite a cartierelor și parcelelor istorice, contabilizându-se atent toate valorile istorice reperabile fizic și/sau vizual, atât cele supraterane (case, construcții, amenajări, spații verzi), cât și cele subterane (pivnițe, galerii etc.). Să amintim aici de una dintre importantele reguli stabilite de Carta de la Washington: Planificarea protejării orașelor și a zonelor urbane istorice trebuie precedată de studii pluridisciplinare, respectiv, trebuie să se bazeze pe cunoașterea profundă a acestora.

Cum poți proteja ceea ce nu cunoști și, respectiv, nu înțelegi?

Nicicum. Lipsa cunoașterii și înțelegerii din ce este compusă valoarea Centrului Istoric contribuie definitoriu la apariția minciunilor care circulă pe la noi, răspândite cu bucurie de mai mulți funcționari și ”dezvoltatori”, că nimic important și valoros pentru identitatea și cultura națională în Chișinău nu avem, iar „dacă” și avem – este puțin și este de mâna a doua. În aceste condiții, în opinia lor, trebuie să continuam fără vreun regret să demolăm la dreapta și la stânga pentru a ”dezvolta” centrul actual al orașului, ”să nu ne fie rușine” și ”să aibă turiștii ce vedea”, fără a înțelege ca dezvoltarea Centrului istoric, în contextul cerințelor internațional recunoscute din domeniu, deloc nu presupune înlocuirea fondului istoric de clădiri cu blocuri multietajate/supradimensionate din sticlă și beton.

Elementele/caracteristicile protejate în orașele istorice

Conform documentelor internaționale, în orașele istorice se protejează caracterul istoric al acestora și ansamblul elementelor materiale și spirituale care exprimă acest caracter. În mod special se au în vedere următoarele caracteristici, care necesită protecție:

I. Structura istorică a țesutului urbanistic:

a) structura și parametrii rețelei stradale;

b) structura și parametrii spațiilor verzi (grădini, parcuri, scuaruri etc.) și spațiilor deschise (piețe, piațete etc.);

c) rețeaua parcelarului urban istoric;

d) structura internă a parcelelor (i.e. structura/compoziția și raportul spațiilor construite și deschise a parcelelor sau, altfel spus, principiul istoric de valorificare a parcelelor prin construcții).

II. Fondul construit istoric, inclusiv:

a) structura și compoziția fondului construit al parcelelor;

b) aspectul formal al clădirilor istorice (interior și exterior), definit prin scară, înălțime, stil, structura fațadelor, tip acoperiș, materiale de construcție, culoare, elemente decorative, elemente de tâmplărie și feronerie.

III. Relația dintre oraș și mediul natural (peisaj) sau creat de om.

IV. Funcțiunile istorice căpătate în decursul timpului.

Fiecare localitate dispune de identitate/individualitate (de caracteristici specifice), formată în funcție de amplasarea geografică, de topografia locului și, desigur, de parcursul istoric individual al localității în cauză. Deoarece toate orașele dispun de istorie și geografie/topografie distinctă, caracteristicile lor peisagere, istorico-arhitecturale și istorico-urbanistice, de regulă, sunt diferite.

Respectiv, pentru a fi eficient protejate, orașele istorice, ca și orice alt tip de monument, necesită a fi în prealabil minuțios studiate, pentru a determina și înțelege esența tuturor caracteristicilor acestora și a părților lor componente. Doar în aceste condiții este posibilă stabilirea conștientă a setului de reglementări și a acțiunilor/activităților necesare de întreprins pentru a asigura perpetuarea/protejarea și dezvoltarea durabilă a orașelor istorice.

Ce ar trebui de făcut? Cum să depășim situația actuală?

Trebuie de analizat cum s-a procedat în alte orașe europene, unde centrelor istorice le-a fost atribuit statut de protecție.

În lume au înțeles că este imposibil, pe de o parte, să protejezi centrul istoric și, pe de alta, să dezvolți în același loc un centru urban de formație nouă. Cartierele istorice, monumentele de istorie și cultură vor pierde întotdeauna în fața funcțiunilor incompatibile care sunt implantate aici de autorități și ”dezvoltatori”, vor pierde în fața clădirilor noi, supradimensionate, cu care sunt treptat ”umplute” aceste cartiere. Desigur, anumite edificii se vor păstra, dar Centrul istoric, mediul lui istorico-urbanistic, va fi distrus. Pentru că el nu este o colecție de clădiri separate, ci un ansamblu, un organism unic.

Practica mondială a demonstrat că soluționarea problemei rezidă în scoaterea în afara centrelor istorice protejate a acelor funcțiuni general urbane (uneori, și a anumitor funcțiuni general naționale, dacă orașul este capitală), dezvoltarea cărora în cadrul centrelor istorice este incompatibilă cu protejarea și cu dezvoltarea durabilă a acestor centre, de exemplu, fiind legată de demolări extinse de fond construit istoric și de edificarea în locul acestuia a unor edificii supradimensionate.

În practică, aceasta ar însemna abandonarea modelului monocentric de dezvoltare a orașului. Deci, trebuie creat un nou pol de dezvoltare a orașului, care va absorbi toate funcțiunile incompatibile cu sarcina de a proteja Centrul istoric. Și doar acolo, pe teritoriul acestui pol urbanistic nou, în afara zonei de protecție a Centrului istoric, să fie construite hoteluri cu multe etaje, centre de business, centre comerciale, blocuri locative și parcări multietajate, bulevarde extinse și piețe noi.

Să construiești toate acestea în Centrul istoric, așa cum se întâmplă în Chișinău – înseamnă să lansezi în mod conștient programul de distrugere a acestei părți a orașului și sabotarea cinică a deciziei Parlamentului de atribuire a statutului de monument.

Orașul Chișinău trebuie să dezvolte o structură policentrică. Fără aceasta, luând în calcul tendințele actuale, problemele Centrului istoric al localității se vor agrava pe an ce trece. Chiar dacă se vor lărgi de două ori toate străzile de aici prin demolarea tuturor clădirilor istorice de-a lungul lor, așa cum în mod genial s-a „propus” în Planul General din anul 2007. În acest sens, modelul actual de dezvoltare al Chișinăului se bazează pe distrugerea Centrului istoric.

Din momentul în care se va decide crearea unui nou pol de dezvoltare urbană, va începe procesul de eliberare a Centrului istoric de presiunea dură a „dezvoltatorilor” și a pieței imobiliare, care se vor reorienta spre noul loc de edificare a ceea ce unii numesc „Chișinău-city”. Și atunci, deja „fără grabă”, fără îmbrățișările sufocante ale businessului din domeniul construcțiilor, se va putea stabili modelul de protejare și dezvoltare a Centrul istoric.

Subliniem, este vorba de dezvoltare și nu de muzeificare. De reabilitarea și regenerarea structurii cartierelor istorice. Construcții noi vor fi, dar deja urmând principii și categorii complet diferite, comparabile cu scara orașului istoric și compatibile cu mediul său istorico-arhitectural/ cu caracteristicile țesutului urbanistic istoric. Totul – conform practicii unei astfel de dezvoltări în alte orașe istorice protejate, strict conform prevederilor documentelor din domeniu, adoptate de organizațiile internaționale din care Republica Moldova face parte: Consiliul Europei și UNESCO/ICOMOS.

Construcțiile noi în orașele istorice

Clădire nouă în zonă protejată, Mechelene, Belgia. Sursă: https://www.archdaily.com/925959/house-of-lorraine-dmva?ad_campaign=normal-tag

În acest context, vom atinge și problema construcțiilor noi, din perspectiva reglementărilor stabilite de documentele internaționale din domeniul orașelor istorice:

Indiferent de stil și mijloacele de expresie, orice construcție nouă trebuie să nu admită efectele negative ale contrastelor drastice și excesive, să nu admită fragmentarea și întreruperea continuității structurii spațiului urban. Prioritatea trebuie oferită continuității compoziției care să nu afecteze negativ arhitectura istorică existentă, permițând o creativitate echilibrată care să urmeze caracteristicile istorice ale locului.

Viteza de schimbare, de inserare a elementelor noi, reprezintă un parametru care trebuie controlat. Viteza excesivă de schimbare poate afecta negativ integritatea tuturor valorilor unui oraș istoric.

Analiza/studiul contextului urban trebuie să preceadă orice construcție nouă, nu doar pentru a defini caracterul general al acestuia, dar și pentru a analiza și respecta caracteristicile sale istorice, de exemplu, regimul de înălțime, armonia culorilor, materialelor și formelor, constantele în modul cum sunt construite fațadele și acoperișurile, raportul dintre volumul clădirilor și mărimea spațiului, precum și proporțiile medii și modul de amplasare în teren/ în cadrul parcelelor istorice. O atenție deosebită trebuie să se acorde respectării dimensiunilor parcelelor istorice, deoarece există pericolul ca orice reorganizare a acestor parcele să provoace o schimbare a masei, deteriorându-se structura istorică a locului.

Autostrăzile nu trebuie să penetreze orașul sau zona urbană istorică, ci doar să faciliteze accesul la acestea.

Al doilea pol de dezvoltare urbană

În anul 2007, printr-un acord cu Primăria municipiului Chișinău, o echipă formată din persoane din mai bine de zece țări europene, condusă de specialiști din Barcelona, Milano și Londra, a studiat problema dezvoltării orașului. Și a propus să creăm un centru urban modern în lunca râului Bâc, în fosta zonă industrială (începând de la podul de peste Bâc (din capătul străzii Ismail), pe direcția spre aeroport). Cum se mai întâmplă pe la noi, pe neașteptate, s-a schimbat primarul capitalei. Noile autorități au considerat că este „rușinos” să plătească elaboratorilor pentru schița-concept. Respectiv, elaborarea proiectului de amenajare a luncii râului a fost înghețată.

În prezent, râul Bâc, care este o veritabilă axă istorică a dezvoltării orașului, este separat de ”viața” localității, îndeplinind rolul de canal de deversare a apelor reziduale și a altor murdării. Dezvoltarea în acest loc a unui centru urban modern, ar da viață acestei zone subestimate, ar „reda” râul Bâc orașului, plasându-l, precum este și firesc, printre valorile lui esențiale.

Autoritățile locale trebuie să pună în fața elaboratorilor noului Plan Urbanistic General sarcina de a determina amplasamentul nou pentru toate funcțiunile urbane care distrug Centrul istoric. De asemenea, este necesar de stabilit măsuri și reglementări sistemice speciale în scopul asigurării protejării și dezvoltării integrate și durabile a vechiului centru urban. Și toate acestea – fără a inventa „bicicleta moldovenească”, dar în conformitate cu documentele internaționale în domeniul orașelor istorice.

Pentru aceasta, Centrul istoric trebuie unit în hotarele unui singur sector urban, care să dispună de un statut juridic special și un model de dezvoltare individualizat (în prezent, centrul istoric al orașului este din punct de vedere administrativ divizat, fiind inclus în componența a trei sectoare). Și, desigur, în cadrul Primăriei trebuie creată o subdiviziune municipală specializată, responsabilă de protejarea Centrul istoric.

Cooperare internațională

Și, în fine, ținând cont de creșterea în lume a interesului față de valorile localităților istorice, Chișinăul trebuie să iasă din vidul informațional creat artificial în acest domeniu, dezvoltând cooperarea internațională, aderând la organizațiile internaționale pentru orașe istorice, de exemplu, la European Association of historic towns and regions (Asociația Europeană a orașelor și regiunilor istorice), care reunește în rândurile sale orașe istorice din mai bine de 32 țări, activitatea axându-se pe cooperare, acordarea expertizei specializate membrilor săi, promovarea bunelor practici și a managementului durabil.

În multe țări europene și nu numai, bunurile de patrimoniu cultural imobil, inclusiv – orașele istorice, au fost transformate în motoare importante de dezvoltare economică. Patrimoniul cultural este o resursă substanțială, însă, în multe privințe subestimată a Republicii Moldova. Iar țara noastră nu are chiar atât de multe resurse de dezvoltare. Ar trebui să ne învățăm să beneficiem de ele, fără să le irosim în van.

Autor text: Sergius Ciocanu

*Acest material a fost realizat cu sprijinul European Endowment for Democracy (EED). Conținutul acestuia nu reflectă opinia oficială a EED sau a organizației. Responsabilitatea pentru informațiile și opiniile exprimate în această publicație aparține în întregime autorilor și participanților.

Publicat de savechisinau