Conacul Cazimir – Cheșco, cartierul cultural și planurile de restaurare a monumentului istoric

De ceva timp, împreună cu alte organizații încercăm cu pași mici să facem ceva pentru Conacul Cazimir – Cheșco de pe strada Serghei Lazo cu numărul 24. Minunata clădire istorică se află într-un spațiu cu foarte mult potențial – în curtea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și faimosul ARTCOR.

Dacă în foarte multe proiecte din orașele europene pentru revitalizarea și promovarea unui spațiu sau a unei regiuni, în prim-plan sunt clădirile istorice (de regulă, cele mai multe proiecte în care un spațiu abandonat și fără viață prinde culoare și devine unul din cele mai atractive spații încep cu restaurarea sau reabilitarea unor clădiri istorice), în cazul nostru, acel loc a devenit faimos după ce ARTCOR-ul și-a deschis ușile în 2019. Nu știu dacă astăzi mai ajunge cineva acolo fără a se întreba ce se întâmplă cu clădirea istorică, cert este că acesta a fost primul lucru la care ne-am gândit atunci când am pășit în curte.

Planuri pentru restaurarea clădirii istorice

Nu știu dacă astăzi mai ajunge cineva acolo fără a se întreba ce se întâmplă cu clădirea istorică, cert este că acesta a fost primul lucru la care ne-am gândit atunci când am pășit în curte. 

Din acel moment am început să o promovăm, să ne gândim la câteva inițiative: să mediatizăm istoria clădirii sau să plasăm un stand despre istoria clădirii ca lumea care ajunge în acel spațiu să o citească, să scriem despre ea, să facem un concert (sau mai multe) pentru sensibilizarea publicului și să organizăm (și asociația noastră, dar nu doar noi) evenimente care ar promova clădirea. 

Știu că se dorește (deocamdată sunt doar idei) transformarea unei mari zone a străzii 31 august într-un Cartier Cultural care evident va cuprinde sau va începe cu această curte. Un Cartier Cultural nu poate fi dezvoltat fără ca imobilul istoric din curtea AMTAP-ului și Artcorului să fie restaurat. Unul din elementele cheie a unui Cartier Cultural este aspectul istoric al locului.

În tot acest timp câteva entități au încercat să obțină un grant pentru a iniția un proces de consolidare a conacului. Deocamdată fără succes.

Noi ne-am gândit că mai trebuie să existe tentative de obținere a unei finanțări, doar că este important să nu omitem toate etapele unui proces de restaurare.

Cel mai important pas cu care ar trebui de început un astfel de proces este etapa de cercetare.

După care ar urma, bineînțeles elaborarea unui proiect de restaurare. Probabil că pentru specialiștii în domeniu aceste lucruri sunt banale sau evidente, dar țin să scriu despre importanța acestor etape dat fiind faptul că am asistat la foarte multe cazuri când beneficiarii aveau finanțare din exterior pentru lucrările propriu-zise, însă nu aveau proiectul autorizat de autorități. 

În momentul în care există finanțare pentru restaurare în cadrul unui grant (cu termene limită) însă proiectul nu este aprobat pot apărea situații neprevăzute și neplăcute (exemple: proiectul nu este aprobat pentru că nu corespunde legislației în domeniu sau nu au fost făcute studii suficiente; se aprobă proiectul, dar lucrările sunt necorespunzătoare sau în cel mai rău caz nu se aprobă în niciun fel proiectul). 

În afară de astfel de aspecte, nu va putea fi realizat un proiect de restaurare corespunzător dacă nu se cunosc absolut toate detaliile și istoria monumentului. 

Prin urmare, noi ne propunem să coordonăm în timpul apropiat etapele inițiale dintr-un proces de restaurare/reabilitare și mai exact:

  1. Studiul de fundamentare
  2. Proiect de restaurare

Studiul de fundamentare include mai multe studii și expertize;

  1. studiul istoric, arhitectural și urbanistic;
  2. releveu;
  3. studiul geologic;
  4. studiul topografic;
  5. expertiză tehnică

Stabilind și cercetând toate aceste aspecte va putea fi realizat un proiect de restaurare corespunzător și se va putea găsi o soluție bună atât pentru clădire cât și pentru spațiu.

Am lansat o pagină în care scriem despre zona în care se află cele trei imobile și despre procesele de care am scris mai sus – http://lachesco.savechisinau.org. Vom publica pe platformele noastre toate etapele și activitățile din cadrul acestei inițiative.

Voi scrie mai detaliat în curând despre cum cartierele culturale și reabilitarea clădirilor istorice contribuie la creșterea economică și la atractivitatea unor localități sau zone. 

Publicat de Anetta Dabija