De ce patrimoniul cultural contează și cum acesta contribuie la dezvoltare economică.
septembrie 22, 2022
De ce patrimoniul cultural contează pentru oameni? Dar pentru orașe? Dar pentru regiuni?
De multe ori răspunsurile la aceste întrebări vor fi mai filosofice – este un element important al identității, al unei culturi și al istoriei. Dincolo de toate aceste aspecte importante, patrimoniul este o resursă care poate contribui la dezvoltarea economică a unei localități sau a unei regiuni.
Am studiat zeci de exemple în care clădirile istorice, complexurile istorice industriale din orașele europene sunt valorificate și transformate în locuri atractive, dar mai mult decât atât ele se transformă în adevărate motoare pentru economia locală și atragerea investițiilor. În 2015 unul din programele Uniunii Europene lansează un raport care prezintă rezultatele măsurării impactului patrimoniului construit nu doar asupra culturii ci și asupra altor aspecte așa cum este economia. Rezultatele sunt impresionante și prezintă monumentele de arhitectură ca o resursă ce merită a fi valorificată. În acest articol scriu despre câteva exemple de reabilitare a unor monumente istorice și impactul major al acestora asupra regiunilor și localităților.
Monumente de arhitectură – motor al dezvoltării durabile
În 2015 unul din programele Uniunii Europene, a lansat un Raport și un studiu privind măsurarea impactului patrimoniului cultural. Raportul aducea în prim plan impactul pe care-l au monumentele istorice nu doar asupra culturii, dar și asupra economiei.
Existența unei astfel de lucrări nu este deloc întâmplătoare. Rezoluția Parlamentului European din 2013 „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural pentru Europa” stabilește schimbarea abordării față de patrimoniul construit și mai exact recunoașterea valorii acestuia ca motor al dezvoltării durabile. Raportul (întocmit în cadrul Programului Cultural Heritage Counts for Europe, finanțat de Uniunea Europeană) este elaborat pornind de la acest concept și conține o serie de analize privind impactul economic, social, cultural și de mediu al patrimoniului cultural. Vorbind mai simplu, e o cercetare amplă care demonstrează (prin exemple concrete din Europa) că bunurile culturale protejate contribuie la dezvoltarea durabilă a localităților și a regiunilor.
Raportul ne oferă zece rezultate și zece „motive” pentru patrimoniul cultural. Puteți consulta aici toate motivele indicate în lucrare, eu însă voi oferi câteva exemple în care patrimoniul a contribuit la dezvoltarea economică, dar și la atractivitatea orașelor și a regiunilor.
- Patrimoniul este componentă cheie la atractivitatea regiunilor, orașelor, zonelor urbane și rurale ale Europei în ceea ce privește investițiile atrase de sectorul privat.
Cartierul Zsolnay, Pecs, Ungaria
Unul din exemplele care confirmă acest lucru este regenerarea „Cartierului Cultural Zsolnay” din Pecs din Ungaria. Cartierul este un proiect de regenerare urbană a unei zone istorice industriale (din 1851) de aproximativ 5 hectare, pe care se aflau fabrici de ceramică. În 2010 orașul Pecs câștigă titlul de capitală Europeană Culturală iar în perioada următoare a fost reconstruit tot domeniul familiei Zsolnay (15 clădiri istorice) inclusiv fabrica. Este un proiect foarte important local și regional, mai ales după ce la începutul secolului XXI au fost desființate minele de cărbune și uraniu (fiind sursa principală de venituri a orașului). Ca rezultat a fost renovat cel mai mare Centru Cultural multifuncțional din Europa Centrală. Acesta găzduiește – o fabrică pentru articole din piele, un centru cultural, un teatru, magazine, cafenele, campus universitar, hotel, o sală de concerte și altele.
Cartierul Noblessner, Tallin, Estonia
Asemenea cartiere culturale și de business care au avut la bază revitalizarea patrimoniului istoric sunt în toată Europa.
Orașul Tallinn de exemplu, la fel ca și orașul Chișinău, s-a pomenit cu o moștenire impresionantă de complexuri industriale nefuncționale. Aproape toate au fost revitalizate și transformate în altfel structuri. Un astfel de complex este și Cartierul Noblessner.
Cartierul Noblessner ia naștere odată cu construcția unei fabrici de confencționare a submarinelor în 1912. În perioada sovietică se fabricau, dar și se reparau nave. Începând cu 2012 proprietarii și dezvoltatorii acestor obiecte au început un proiect grandios de transformare a zonei. Prima etapă a fost restaurarea vechilor clădiri de aici. Acestea găzduiesc azi – restaurante și cafenele, birouri, un Centru de Artă (care este și cel mai atractiv obiect din port – KAI Art Center) și magazine. Dincolo de restaurarea clădirilor istorice au fost construite și noi blocuri rezidențiale (și în continuare se construiesc). Complexurile au cam vreo 200 de apartamente. Acestea se integrează armonios în fostul spațiu industrial. Zona este pietonală iar parcările locatarilor sunt subterane.
Mai multe proiecte de regenerare a complexurilor industriale din Tallin puteți citi aici.
O fabrică de textile din 1872 – cel mai popular loc din orașul Łódź, Polonia
Și orașele din Polonia au reușit să reutilizeze imensele spații și complexuri de patrimoniu construit. Manufaktura a un fost complex industrial de textile din orașul Lodz, Polonia construit în 1872. În 1992 a dat faliment, spațiul cu clădiri a rămas neutilizat și treptat a început să degradeze. Când un investitor și-a arătat interesul pentru reabilitarea și dezvoltarea complexului lumea a fost sceptică. Totuși, în 2006, după cinci ani de lucrări de reabilitare și construcție complexul și-a deschis ușile și a devenit treptat cel mai popular loc din orașul Lodz.
Azi găzduiește un centru comercial, centru de artă, hotel, cafenele și restaurante și cea mai mare piață publică din oraș.
Procese complexe, dar cu efecte pe zeci de ani înainte
Sigur, toate proiectele de mai sus au trecut prin procese complexe care necesită mult timp, multe investiții și mai ales management bun.
Cum scriam mai sus, proiecte de acest gen au fost posibile pentru că paradigma și atitudinea țărilor UE față de patrimoniul construit s-a schimbat de-a lungul timpului. De la obiecte culturale la resurse pentru dezvoltare durabilă.
Într-un document adoptat de Consiliul de Miniștri UE este specificat că: patrimoniul cultural implică mai multe politici publice, pe lângă cea culturală, cum ar fi cele privind dezvoltarea regională, coeziunea socială, agricultura, afacerile maritime, mediul, turismul, educația, agenda digitală, cercetarea și inovarea. Aceste politici au un impact direct sau indirect asupra patrimoniului cultural și, în același timp, patrimoniul cultural oferă un puternic potențial pentru realizarea obiectivelor lor. Prin urmare, acest potențial ar trebui să fie pe deplin recunoscut și valorificat.
Adică, patrimoniul construit nu mai este doar o componentă a culturii ci și a altor domenii așa cum este dezvoltarea regională sau mediul. În același document se solicită statelor membre să consolideze rolul patrimoniului cultural în cadrul dezvoltării durabile, cu accent pe proiectele de amenajare a teritoriului, reconversie și reabilitare din mediile urban și rural și să să încurajeze constituirea de rețele și parteneriate care să formeze legături între politicile privind patrimoniul cultural și alte domenii de politici, între actorii publici și cei privați din toate domeniile pertinente, precum și la diferite niveluri de guvernanță.
Pentru aceste schimbări să fie implementate s-au elaborat politici publice, s-a introdus patrimoniul construit în strategiile de dezvoltare atât a localităților cât și a regiunilor și s-au alocat bani pentru proiectele de reabilitare.
Structurile europene au pus la dispoziția statelor finanțări substanțiale pentru proiectele de patrimoniu construit în special pentru cele de amenajare a teritoriului, reconversie și reabilitare a mediului urban și rural.
Republica Moldova este foarte departe de aceste paradigme. Statul nostru vede patrimoniul construit mai degrabă o povară decât o resursă pentru dezvoltare.
Firește, noi nu suntem în componența Uniunii Europene, dar până ajungem să fim ne putem alinia la cadrul legal european. În Strategia Națională de Dezvoltare
„Moldova 2030” nu se menționează nimic despre patrimoniul cultural. Nemaivorbind de existența unor fonduri pentru proiectele de restaurare sau reabilitare.
Totuși, în pofida faptului că statul nu percepe patrimoniul construit ca o resursă pentru a atrage investiții, pentru dezvoltare și pentru atractivitatea regiunilor, în ultimii ani se observă cum investitorii privați aleg să reabiliteze și să dezvolte afaceri atât în incinta clădirilor istorice individuale cât și în complexuri mari industriale.
Un exemplu de acest gen este și fosta Fabrică de Zahăr din Ghindești care în ultimii ani trece printr-o transformare uimitoare după ce investitorii au decis să deschidă aici o fabrică de bere.
Rămâne să vedem câte astfel de exemple vom avea prin Moldova și dacă atât statul cât și investitorii își vor schimba atitudinea față de patrimoniul cultural atât pentru a asigura continuitate istoriei, culturii și identității cât și pentru dezvoltarea unei localități sau chiar regiuni.
Articol publicat pe Agora.
Publicat de Anetta Dabija
