Orașe versus războaie: cum și-au revenit urbele europene după marile conflagrații mondiale 

Foto copertă: Mariupol, Ucraina, aprilie 2022. Sursă foto – twitter.com/kinvshchuk

Cât timp există oameni care să își amintească și să-și îndrăgească orașul, acesta va supraviețui și se va ridica din nou. (Metropolis, Ben Wilson)

Ce este un oraș, dacă nu oamenii lui? (William Shakespeare)

În ultimele interviuri marca #ChișinăuTalks (pe care le-am înregistrat atât înainte, cât și după 24 februarie) am atins și subiectul reconstrucției orașelor post război. Am discutat despre faimosul caz al Varșoviei, Hamburg și Chișinău. Din păcate, acest subiect a devenit actual în Europa anului 2022. De la sfârșitul lunii februarie unele orașe din Ucraina sunt făcute una cu pământul și cred că realizăm fiecare dintre noi că pentru a le reconstrui va fi nevoie de multă muncă și multe resurse. Cum spun mulți istorici, orașele sunt cele mai mari invenții ale omenirii și tot ele devin ținta principală în războaie. 

Am încercat să înțeleg în articolul de mai jos de ce orașele sunt atât de importante în conflictele militare și cum acestea și-au revenit după marile conflagrații ale lumii.

Scriu aceste rânduri când președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a declarat că mai multe orașe din Ucraina au fost eliberate și că sunt conectate din nou la energie electrică, apă, comunicații, transport și servicii sociale. 

De câteva zile citesc mai multe știri despre oamenii care se întorc la casele lor în unele orașe din Ucraina. În Irpen (un orășel de lângă Kiev) voluntarii fac ordine, în Borodianka oamenii salvează și transformă în obiecte de muzeu dulapul unei bucătării rămase intacte după ce blocurile rezidențiale au fost distruse, în Harkov se repară drumurile temporar (chiar dacă e unul din orașele aflate în zona de conflict direct), grupuri de arhitecți din Ucraina au lansat o serie de proiecte pentru reconstrucția clădirilor din toate orașele, dar și pentru protecția monumentelor existente, iar președintele Ucrainei organizează întâlniri cu arhitecți și urbaniști pentru construcția unor locuințe temporare. 

Despre astfel de acțiuni am citit și în cărțile și articolele despre istoria orașelor care au fost distruse în cel de-al Doilea Război Mondial. Oricât de distruse ar fi orașele, coeziunea socială și atașamentul față de locurile dragi au făcut ca oamenii să se întoarcă în cartierele lor și să contribuie la refacerea acestora. 

Nimic altceva nu este mai devastator pentru un oraș așa cum este un război

Nimic altceva nu este mai devastator pentru un oraș așa cum este un război. Orașele au fost întotdeauna țintele principale în conflictele militare. Capitalele, orașele importante din punct de vedere strategic, orașe port, orașele regionale – toate sunt obiectivele unui invadator. 

Totuși, așezările urbane sunt și cel mai dificil de cucerit iar armatele se confruntă cu o rezistență de neimaginat. Din acest motiv multe dintre orașe au putut fi ocupate doar după ce au fost distruse din temelii. 

Imaginile cu clădirile și străzile nimicite nu sunt decât vârful icebergului. Impactul războiului este dezastruos asupra oamenilor, infrastructurii și a economiei și efectele lui vor fi resimțite mult timp. 

Dat fiind faptul că serviciile în localitățile urbane sunt atât de interconectate, absolut orice domeniu este afectat (a) impactul direct: oameni omorâți și răniți, distrugerea infrastructurii urbane; b) impactul indirect: proasta funcționarea a serviciilor esențiale, lipsa produselor, lipsa asistenței medicale etc.)

Toate serviciile esențiale depind de: oameni, echipamente, unelte și consumabile (combustibilii, materialele pentru ambalat, seminţe şi materiale de plantat, furaje etc.). Dacă unul dintre aceste elemente este afectat – serviciile nu mai pot funcționa la fel sau în unele cazuri deloc. Întreruperea unui serviciu poate avea un impact la scară largă afectând nu doar un singur oraș, dar și localitățile din jurul acestuia. Să ne imaginăm doar ce ar înseamna lipsa curentului sau lipsa apei potabile într-un oraș din Europa în secolul XXI. Distrugerea unei singure linii electrice poate duce la o întrerupere a energiei electrice a unei zone întregi,  inclusiv spitale, centre de sănătate și stații de pompare și tratare a apei. Efectul unor astfel de distrugeri pe termen lung sunt devastatoare pentru că creează în lanț o serie de alte probleme. 

Sigur, nimic nu se compară cu atacurile directe militare și cu bombe care cad peste clădirile civile, dar per ansamblu, niciun aspect al vieții în orașe nu poate evita impactul războiului. 

În cartea Metropolis, istoricul Ben Wilson descrie mai multe metode de a distruge un oraș: prin ocupație, cu bombe, prin război total și prin genocid, deportare, jaf și demolare. Orașele europene au trecut prin toate aceste modalități și tactici (asupra Varșoviei de exemplu s-au folosit aproape toate aceste tactici) de distrugere. Unele au fost distruse aproape în totalitate, altele au rămas intacte în schimbul capitulării statelor lor (Centrul orașului Rotterdam a fost distrus în totalitate de armata germană în cel de-al doilea Război Mondial. După ce germanii au dat un ultimatum și au amenințat că același lucru se va întâmpla cu orașul Utrecht, Olanda a capitulat câteva zile mai târziu). 

Totuși, așa cum vedem că se întâmplă în anul 2022, foarte aproape de noi, orașele au capacitate de rezistență și adaptare incredibilă chiar și în cele mai oribile situații – așa încât un agresor trebuie să distrugă orice element pentru a-l ocupa. Varșovia în perioada celui de-al doilea Război Mondial a fost distrusă de mai multe ori și prin mai multe metode. Anihilarea orașului și încercarea de a distruge orice părticică din acel sistem a venit ca răspuns la rezistența uimitoare de care au dat dovadă locuitorii orașului. 

Orașe care au fost făcute una cu pământul și apoi au fost reconstruite – Varșovia

Probabil că toți cunoaștem cazul Varșoviei ca fiind cel mai bun exemplu de reconstruire a unui oraș post-război. Capitala Poloniei a fost distrusă aproape în totalitate în cel de-al doilea Război Mondial. 

Generalul Eisenhower odată ajuns la Varșovia după război spunea că n-a văzut niciodată un oraș atât de distrus, cu atâta bestialitate. Ce s-a întâmplat ulterior cunoaștem cu toții – centrul istoric a fost reconstituit în totalitate și apoi a fost înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (în 1980).

Dar cum se întâmplă că unele orașe ca Varșovia au ales să reconstituie nucleul istoric al orașului (adică un loc important nu doar din punct de vedere arhitectural, dar și pentru că e cel care păstrează și transmite mai departe felul în care a evoluat orașul) iar altele aleg să nu mai revină la ceea ce au avut și-și construiesc orașe noi?

Decizia de a reconstrui orașul inițial nici nu a fost luată în considerare de autoritățile comuniste care considerau că ar trebui să schimbe capitala la Lodz, oraș care a suferit mai puțin în război. Aceștia planificau să transforme capitala într-un complex memorial imens. 

Faptul că Varșovia a renăscut se datorează locuitorilor săi – cei care au rezistat distrugerilor masive și cei care s-au întors înapoi în orașul lor (începând cu ianuarie 1945 foarte mulți oameni se întorceau în oraș). Pe tot parcursul asediului german unii dintre cei care apărau Varșovia („arhitecții – soldați”)  au protejat documentația istorică, planuri urbanistice și arhitecturale ale orașului lor și au conceput planuri pentru reconstrucție chiar în timp ce clădirile se prăbușeau în jurul lor.  

Decizia de a restabili centrul vechi al Varșoviei cu atâta anvergură are câteva explicații. În primul rând capitala Poloniei a abordat direct criza identitară prin care au trecut multe societăți și națiuni în perioada postbelică și practic a „înviat” simboluri ale culturii și ale vieții lor dispărute sau distruse. Nu toate statele s-au bucurat de acest lucru. Pentru ca societatea și comunitatea Varșoviei să renască era necesar ca orașul în care au locuit, în care au iubit, în care au creat și pentru care au luptat locuitorii săi – să fie reconstruit. În 1946 un jurnalist scria următoarele:

„Dacă  va renaște comunitatea din Varșovia, dacă nucleul ei urmează să fie constituit din foști locuitori ai orașului, este necesar ca vechea Varșovie  să fie reconstruită. Ca oamenii să vadă din nou aceeași așezare nu un oraș diferit construit în același loc.  Atașamentul individual față de formele vechi este un factor de unitate socială.”

Susținerea refacerii capitalei poloneze de către oamenii din întreaga Polonie a fost inclusiv și prin ajutor bănesc sau se ofereau ca voluntari pentru lucrări de construire. 

Desigur, reconstrucția orașului ar fi fost puțin posibilă fără susținere politică. În primul rând noile autorități s-au folosit din plin de dorințele comunității pentru a-și legitima puterea, dar și pentru că Stalin a încercat astfel să obțină recunoaștere internațională înainte de Conferința de la Yalta. Decizie considerată de mulți istorici polonezi ipocrită, pentru că armata sovietică nu a încercat în niciun fel să-i susțină pe locuitorii care încercau să-și salveze orașul. 

La 3 februarie 1945 Consiliul Național adoptă rezoluția reconstrucției orașului vechi al Varșoviei și astfel începe unul din cele mai ambițioase proiecte de refacere din istorie. 

Trebuie să menționez faptul că această decizie era în contradicție cu strategiile de conservare din acele timpuri. Germania, Marea Britanie, Olanda, Franța și Italia au reconstruit doar clădiri istorice. Reconstrucția Varșoviei a urmat exact tactica opusă și a refăcut cu meticulozitate o mare parte din Orașul vechi și zona Regală.

Datorită hotărârii  și ambiției unor membri ai echipei de reconstrucție, părți uriașe ale orașului vechi și ale traseului regal din Varșovia au fost reconstruite cu meticulozitate (erau totuși două curente în echipa de reconstrucție – cei care și-au dorit să reconstruiască vechiul oraș și moderniștii). Reedificarea Orașului Vechi s-a sfârșit la mijlocul anilor 60, iar a Castelului Regal în anul 1984.

Efortul de pionierat de revitalizare a orașului a fost recunoscut de opinia publică încă din 1980, când orașul vechi din Varșovia a fost recunoscut ca parte a patrimoniului cultural mondial al UNESCO. 

Cu toate astea, Varșovia, la fel ca și majoritatea orașelor din țările lagărului socialist, n-a evitat modelul sovietic de dezvoltare al orașelor. Realismul socialist își lasă și aici amprenta în arhitectură lăsând moștenire orașului clădiri care în secolul XXI au trezit polemici aprinse în societatea poloneză. Exemplul cel mai evident fiind clădirea Palatului Culturii și Științei. 

Totuși, felul în care Varșovia a fost reconstruită și efortul colosal pe care l-au depus oamenii din întreaga țară pentru ca acest lucru să se întâmple, rămâne și astăzi unul din cele mai impresionante exemple de refacere a unui oraș din istorie.

Ce s-a întâmplat cu orașul Chișinău după cel de-al Doilea Război Mondial?

Din păcate orașul Chișinăul din perioada celui de-al doilea Război Mondial și din primii ani de după război n-a fost atât de cercetat ca și Varșovia. Discuțiile despre bombardarea capitalei noastre trezesc de regulă polemici aprinse. 

Conform unor surse orașul Chișinău a fost afectat în proporție de aproximativ 70% . Fondul construit al acestuia pe străzile principale a suferit cel mai mult. Au fost demolate cele mai importante clădiri ale orașului. 

Imediat după război începe o schimbare majoră în structura arhitecturală, dar și urbană a orașului. Spre deosebire de multe localități europene, nemaivorbind de Varșovia, la Chișinău nu s-a pus atât de mult problema reconstrucției clădirilor distruse (cu mici excepții). Mai mult decât atât, o parte importantă a orașului vechi și vechea structură urbană a fost demolată pentru a construi noi bulevarde (actualele bulevarde Constantin Negruzzi, Dimitrie Cantemir, Grigore Vieru), pentru a extinde unele străzi existente (străzile actuale Ismail, Vasile Alecsandri) și pentru a construi noi obiecte imobiliare. Ca și multe alte orașe din URSS, structurarea și planificarea Chișinăului urma să fie făcută după un plan general. Elaborarea acestuia a fost condusă de profesorul Alexei V. Şciusev.

Într-un raport prezentat de către Preşedintele Conducerii Uniunii arhitecţilor sovietici din RSSM, arh. P. Ragulin, la una din plenarele Conducerii UASM se menţionează: „Este binecunoscută concepţia sovietică privind construcţiile urbane şi amenajarea oraşelor sovietice. Evident că la Chişinău chiar din primele zile ale constituiri puterii sovietice începe activitatea privind „transformarea lui într-un oraş sovietic”. 

Ce însemna un oraș sovietic? Străzi largi, piețe mari, clădiri și monumente impunătoare. Omul nu mai era nici pe departe figura cea mai importantă a unui oraș. 

Discuțiile despre monumentele istorice totuși erau, dar la fel ca și acum, trezeau multe polemici. De exemplu, la una din ședințele conducerii Uniunii Arhitecților din 1945 unii arhitecți vorbesc despre faptul că era necesar de cercetat situația monumentelor de arhitectură și înregistrarea lor în documentele de stat şi examinarea posibilităţii restaurării unora din ele.

Totuși, sarcina primordială a arhitecților rămâne a fi lupta pentru realismul socialist în arhitectură. „Noi nu putem îngenunchea în fața conținutului monumentelor istorice” – a declarat vice-preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM Corneev la aceeași ședință. 

Se observă și anumite elemente locale utilizate la proiectarea celor mai emblematice clădiri pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și strada Pușkin. Totuși toate discuțiile, polemicile în jurul arhitecturii și stilului noilor clădiri dispar în anii 50 când obiectivul primordial al arhitecților și constructorilor devine crearea spaţiului locativ fără a acorda atenție la felul în care sunt decorate fațadele. Era o directivă care venea de la partid, acuzând arhitecții că erau mai preocupați de felul în care erau decorate fațadele decât de felul în care se construiește.

Arhitecţii moldoveni sunt obligaţi să elaboreze proiecte tip pentru ca „edificiile să fie înălţate într-un timp cât mai scurt, cu cheltuieli cât mai mici”. Activitatea arhitecturală așa cum o știm și credem noi că este (cea în care autorul unui proiect arhitectural este creatorul unui obiect care va da o altă imagine orașului) a fost practic înghițită de politica de partid și la sfârșitul anilor ‘50 orașele noastre încep a fi  împânzite de clădiri fără personalitate și fără valoare artistică. 

Mai târziu în Chișinău apar construcțiile în stil modernist, atât de populare în Europa în anii 50-60. 

Din păcate problema protejării orașului istoric apare mai târziu. În anii ‘80 și tot atunci se pun bazele Nucleului Istoric al Chișinăului de astăzi. 

Ca să concluzionăm, o bună parte din istoria capitalei noastre, la fel și structura urbană a acestuia anterioară războiului a fost distrusă, însă dat fiind faptul că era cel mai important oraș din RSSM i s-a acordat o atenție deosebită și s-au alocat resurse mari pentru a construi un oraș nou, un oraș sovietic. 

Într-o bună zi războiul se va termina 

Orașele sunt reprezentarea fizică a identității noastre culturale, a moștenirii și a istoriei. Când acestea sunt distruse pierdem această reprezentare. De aceea națiunile aleg să-și reconstruiască orașele istorice, monumentele de arhitectură cu dârzenie și perseverență.

Într-o bună zi, războiul din Ucraina se va termina. Din păcate multe din orașele țării vecine vor trebui să o ia de la capăt. Să construiască și să dezvolte pas cu pas orașe confortabile, frumoase și sigure. Până atunci, așa cum scriam mai sus, oamenii deja s-au mobilizat pentru ca acest lucru să se întâmple. Mulți urbaniști, ingineri, arhitecți, economiști din lumea întreagă propun soluții și planuri de reconstrucție pentru localitățile ucrainene. Unul din cei mai faimoși arhitecți din lume, Jan Gehl, propune arhitecților și urbaniștilor din Ucraina să-și edifice orașele eliminând din proiectele lor ideile moderniste din secolul trecut și să construiască orașe în primul rând pentru oameni (cu multe spații publice, cu infrastructură confortabilă pentru toți, cu multe spații verzi). 

Cum am menționat, doi factori sunt importanți pentru reconstrucția orașelor – factorul uman și factorul politic. Iar când zicem de factorul politic ne referim atât la cel intern cât și extern. Ucraina beneficiază și va beneficia în continuare de sprijin fără echivoc din partea țărilor vestice. În luna mai Comisia Europeană a prezentat Planul de reconstrucție a Ucrainei – „Rebuild Ukraine” iar primul pilon din plan ține de reconstruirea infrastructurii, a serviciilor de sănătate, a locuințelor și a școlilor.

Sigur, indiferent de cât de rapide vor fi lucrările, impactul războiului asupra localităților și mai ales asupra vieții oamenilor va avea efecte de lungă durată. 

Cum scrie autorul cărții „Metropolis” – „Partea fizică a orașului este cea care se repară cel mai ușor.” 

Citeam într-un reportaj că oamenii luptă nu doar pentru a-și apăra țara, dar și pentru că ei cred în viitorul lor și că vor putea să-și reconstruiască localitățile. Sunt sigură că vecinii noștri își doresc mai mult ca niciodată să-și edifice orașele în pofida faptului că războiul încă nu s-a încheiat. Cât timp există oameni care să își amintească și să-și îndrăgească orașul, acesta va supraviețui și se va ridica din nou. 

Totodată urmează o perioadă de transformare inclusiv a localităților care au fost mai puțin afectate de război. În toată Ucraina se renunță la anumite elemente din trecutul lor sovietic sau care sunt reprezentative culturii, literaturii și istoriei rusești  – se renunță la arhitectura sovietică, la denumiri de străzi și stații de metrou și la monumente. Orașele ucrainene nu vor mai fi niciodată la fel. 

Despre cum au rezistat marile localități din Ucraina, capitala în special, vom mai afla. Cert este faptul că au rezistat și pentru orașele noastre. Noi din fericire nu ne-am trezit cu sirene și nu ne-am pomenit cu tancuri pe străzi. N-am văzut clădiri distruse și n-am fost nevoiți să ne lăsăm casa și plecăm în lumea mare.

Noi ne bucurăm în sfârșit de liniștea și verdele Chișinăului, de salcâm, castan și tei. Ne bucurăm pentru că undeva, foarte aproape de noi, au rezistat și rezistă eroic Kiev, Odessa, Harkov și Nikolaev.

În lupta „războaie versus orașe” au câștigat și vor câștiga detașat orașele… 

Ele există, rezistă și se ridică din temelii datorită oamenilor și pentru oameni. 

Surse documentare: 

• Valentina Ursu, Reabilitarea Patrimoniului Istoric Al Chişinăului În Perioada Postbelică Şi Iniţierea Construcţiei Unei Identităţi Urbane De Tip Sovietic; (anii ’40-’50 ai sec. XX);
• Ben Wilson, „Metropolis”, editura Trei, 2020;
•  Urban Services During Protracted Armed Conflict;
• https://www.france24.com/en/europe/20220516-fighting-for-the-future-ukraine-tackles-rebuilding-cities-destroyed-by-war;
• https://culture.pl/en/article/how-warsaw-came-close-to-never-being-rebuilt, accesat ultima oară 03.06.2022.

Autoare articol: Anetta Dabija.

Publicat de Patricia Mihaila