Material realizat în parteneriat cu Centrul de Politici Europene, în cadrul proiectului „Dreptul la Oraș”, cu sprijinul The European Endowment for Democracy (EED).
Chișinăul este adesea perceput ca un punct de tranzit pentru turiștii care vizitează Republica Moldova. O zi sau două în capitală, câteva obiective turistice, iar apoi drumul continuă spre, pensiunile și regiunile viticole ale țării. În activitatea de promovare a orașului, întrebările vizitatorilor sunt adesea aceleași: ce putem face în Chișinău sau ce merită vizitat în oraș?
Aceste întrebări nu reflectă neapărat lipsa obiectivelor interesante, dar ridică o altă întrebare: cum poate Chișinăul să transforme patrimoniul pe care îl deține într-o experiență urbană suficient de atractivă pentru a-i determina pe vizitatori să rămână mai mult, să revină și să descopere mai multe dintre locurile sale? Acest aspect se referă și pentru localnici.
În acest articol vreau să abordez cum patrimoniul poate contribui la dezvoltarea locală, urbană, economică, nu doar din punct de vedere turistic.
Orașul are un patrimoniu arhitectural format în perioade istorice diferite, de la clădiri din secolul al XIX-lea, la arhitectura interbelică până la ansambluri moderniste și edificii sovietice. Acestea spun povești despre dezvoltarea orașului, despre schimbările sociale și economice, despre oameni și despre felul în care trăim aici.
Deseori privim patrimoniul ca o colecție de clădiri care merită admirate sau protejate. Dar patrimoniul poate deveni și o resursă pentru dezvoltarea economică locală. Clădirele restaurate pot găzdui o activitate culturală sau comercială. Un monument poate atrage vizitatori, iar un spațiu public menține uneori comunitatea înconjurată de patrimoniu.
În acest sens, ne punem întrebarea: cum integrăm patrimoniul în viața contemporană a orașului, astfel încât beneficiile sale să fie resimțite atât de vizitatori, cât și de locuitori?
Dincolo de valoarea culturală: ce spun studiile despre economia patrimoniului?
Uneori investițiile în patrimoniul construit sunt privite în principal prin prisma costurilor. Restaurarea este scumpă, clădirile istorice necesită întreținere, iar intervențiile trebuie să respecte cerințe tehnice și de conservare. Aceste costuri sunt reale. Totuși, o asemenea perspectivă devine incompletă atunci când nu ia în calcul și valoarea economică sau culturală generată de patrimoniu.
Unul dintre cele mai cunoscute rapoarte europene pe această temă este Cultural Heritage Counts for Europe, publicat în 2015 de Europa Nostra și mai mulți parteneri. Raportul reunește cercetări și studii de caz din mai multe țări europene și analizează contribuția patrimoniului la economie, ocuparea forței de muncă, atractivitatea regiunilor, educație, coeziune socială și calitatea vieții.
O idee centrală a raportului este că beneficiile patrimoniului trebuie înțelese în ansamblu. Valoarea sa nu se limitează la veniturile obținute de un muzeu sau la numărul de bilete vândute. Valoare se poate manifesta și prin activitatea economică susținută în jurul obiectivelor istorice, prin dezvoltarea competențelor specializate și prin atractivitatea pe care o oferă unui oraș sau unei regiuni.
Un exemplu concret al relației dintre patrimoniu și dezvoltarea unui oraș este oferit de orașul Mechelen din Belgia, inclus în acest raport. Studiul a analizat impactul patrimoniului construit asupra vieții urbane. Sincer, m-au uimit rezultatele. 84% dintre cetățenii consultați considerau că patrimoniul este principalul contributor la noua imagine a orașului. În plus, 71% îl asociau cu identitatea locală.
Mechelen, Belgia
Acest caz demonstrează felul în care un oraș este perceput și la ceea ce îl diferențiază de alte destinații. O asemenea identitate poate constitui un avantaj pentru turism și pentru dezvoltarea activităților locale.
Un studiu realizat în Anglia de AMION Consulting pentru English Heritage din 2010, arată că investițiile în patrimoniul istoric pot îmbunătăți imaginea zonelor urbane: 93% dintre cei 711 respondenți au apreciat imaginea zonei regenerate, iar 91% au considerat că s-a îmbunătățit imaginea orașului.
Un exemplu concret este Gloucester Quays, unde regenerarea fostei zone portuare a inclus restaurarea a 14 clădiri istorice, crearea a aproximativ 680 de locuri de muncă și atragerea a circa 2 milioane de vizitatori în primul an al centrului comercial. Acest caz ilustrează potențialul economic al reutilizării patrimoniului, deși rezultatele depind și de investițiile și activitățile dezvoltate în zonă.
Gloucester Quays, Anglia
Banii investiți în conservare și activitățile desfășurate în clădiri istorice pot susține furnizori, constructori specializați, arhitecți, servicii turistice și alte activități economice.
Astfel, investiția inițială nu trebuie evaluată exclusiv prin costul restaurării sau prin veniturile directe ale clădirii. Este relevant și ceea ce se întâmplă în jurul ei.
Cum devine patrimoniul o resursă pentru turism?
Turismul este unul dintre cele mai vizibile moduri prin care patrimoniul poate contribui la economia unui oraș. Clădirile istorice, muzeele, cartierele vechi și monumentele oferă motive de vizitare și pot diferenția o destinație de altele.
Într-un context în care orașele concurează pentru vizitatori, arhitectura, istoriile locale și relația dintre clădiri și spațiul urban poate transforma o plimbare într-o experiență pentru vizitatori, dar și pentru locuitori.
Efectul economic depinde însă de felul în care această resursă este pusă în valoare. Un monument închis publicului, greu accesibil sau lipsit de informații poate avea o valoare culturală importantă, dar un impact limitat. Cum este vila Herța, care are un potențial enorm.
De obicei vizitatorii nu cheltuiesc bani doar la obiectivul pe care îl vizitează. Ei pot plăti pentru cazare, mâncare, ghidaj, transport, suveniruri și evenimente. În acest fel, patrimoniul poate susține o parte mai largă a economiei locale.
Pentru Chișinău, acest lucru ridică o întrebare importantă: cum trecem de la o listă de monumente la o ofertă turistică în care vizitatorii pot petrece o zi întreagă sau mai multe zile descoperind orașul?
Un posibil răspuns îl reprezintă traseele tematice. Un traseu dedicat arhitecturii unei perioade sau unei zone istorice de exemplu, poate conecta clădiri reprezentative cu spații culturale, cafenele, librării și alte locuri care fac parte din viața contemporană a orașului. Librăria din Muzeul Național de Istorie din Chișinău este un exemplu. În loc să viziteze un singur obiectiv și să plece, turistul este încurajat să descopere o zonă mai largă și să interacționeze cu mai mulți actori locali.
Această abordare este relevantă și pentru turismul intern. Patrimoniul poate deveni un motiv pentru care locuitorii Chișinăului explorează cartiere mai puțin cunoscute, participă la tururi, vizitează expoziții sau descoperă afaceri locale.
De la o clădire istorică la o economie locală și exemple din alte orașe
Experiența internațională arată că patrimoniul poate contribui la dezvoltarea economică a orașelor prin regenerarea cartierelor, reutilizarea clădirilor istorice și crearea unor politici care încurajează conservarea. Totuși, revitalizarea urbană poate produce și efecte negative. Dacă investițiile urmăresc exclusiv creșterea valorii imobiliare și atragerea unor activități comerciale profitabile, ele pot pune presiune asupra locuirii și zona este victima gentrificării.
Orașul București este un exemplu foarte apropiat nouă.
Un studiu realizat de Liviu Chelcea, Raluca Popescu și Darie Cristea, publicat în 2015, analizează gentrificarea cartierelor centrale din București. Autorii descriu transformarea unor zone prin schimbări ale proprietății, evacuarea unor locatari vulnerabili și apariția unor noi funcțiuni comerciale și de divertisment. Centrul Vechi, inclusiv zona Lipscani, ilustrează această dinamică. Clădiri și spații centrale au fost integrate în circuitul comercial, găzduind restaurante, baruri și alte activități economice, însă transformările au avut și implicații pentru locuitorii existenți.
Pentru Chișinău, aceste exemple sunt foarte relevante. Restaurarea patrimoniului și atragerea investițiilor trebui evaluate și prin efectele asupra oamenilor care locuiesc deja în aceste zone.
Aici aș vrea să aduc un exemplu relevant. Proiectul european ROCK — Regeneration and Optimisation of Cultural Heritage in Creative and Knowledge Cities. Finanțat prin programul Horizon 2020, proiectul a reunit zece orașe europene, printre care Cluj-Napoca, Torino, Lyon, Atena și Vilnius. Scopul său a fost să testeze modalități prin care centrele istorice afectate de degradare fizică și probleme sociale să devină o zonă mai sustenabilă.
Un exemplu concret este Bologna, unde intervențiile ROCK s-au concentrat asupra zonei universitare din jurul străzii Via Zamboni. Trei spații subutilizate lipsite de vegetație, au fost transformate prin acțiuni participative în spații verzi pentru locuitori, studenți și vizitatori. Aceste locuri au fost concepute și pentru activități culturale și pentru îmbunătățirea calității mediului urban.
Piața Rossini a fost eliberată pentru prima dată de automobile și amenajată de studenți sub forma unui spațiu verde, în locul parcării existente. Experimentul a fost apreciat de public, iar în octombrie 2019 Consiliul Local a decis ca Piața Rossini să rămână zonă pietonală, în concordanță cu obiectivele mobilității sustenabile.
Sursa: https://pedestrianspace.org/urban-planning-mobility-in-bologna/
Pentru a facilita accesul persoanelor cu diferite tipuri de dizabilități la patrimoniul cultural, au fost dezvoltate materiale informative adaptate.
Printre acestea se numără două ghiduri pentru două trasee ale zonei universitare: unul istoric și unul științific. Acestea au fost realizate în colaborare cu Institutul pentru Nevăzători Francesco Cavazza și sunt utilizate de operatorul turistic Bologna Welcome.
Au fost realizate, de asemenea, hărți tactile pentru Piața Mercanzia și aplicația BOforAll, destinată descoperirii patrimoniului cultural din zona universitară într-un format incluziv. Aplicația a devenit disponibilă în magazinele Android și iOS la 12 octombrie, în anul în care a fost publicat materialul-sursă.
Sursa: https://whc.unesco.org/fr/canopee/bologna/
https://www.comune.bologna.it/novita/comunicati-stampa/sites/default/files/imported/files/0-2020/10-ottobre/scheda-progetto-rock.pdf
Pentru Chișinău, aceste două perspective sunt complementare. Patrimoniul poate susține turismul, antreprenoriatul local și apariția unor noi activități economice, dar rezultatele ar trebui evaluate și prin prisma beneficiilor pentru locuitori.
Un alt exemplu vine din Cracovia, Polonia, unde municipalitatea oferă finanțare pentru lucrări de conservare și restaurare la monumente istorice. Un asemenea mecanism recunoaște că păstrarea patrimoniului nu este doar o problemă a proprietarilor. Clădirile istorice contribuie la caracterul orașului și la atractivitatea sa, iar costurile conservării pot depăși capacitatea financiară a unor proprietari.
Clădiri restaurate în cadrul programului municipal
Sursa:https://krakow.pl/aktualnosci/240628%2C31%2Ckomunikat%2C_krakowheritage__kamienica_pod_konikiem_przy_rynku_glownym_39_.html?utm
https://krakowheritage.com/en/news/the-future-of-the-past-how-krakow-celebrates-45th-anniversary-of-its-inscription-on-the-world-heritage-list/
Programele și cofinanțarea pot încuraja intervenții adecvate și pot împiedica degradarea unor clădiri valoroase. Desigur, un asemenea program necesită criterii clare, verificarea lucrărilor și transparență în utilizarea banilor publici.
Pentru Chișinău, o întrebare de politică publică ar fi dacă proprietarii clădirilor istorice ar putea beneficia de mecanisme municipale de sprijin pentru restaurarea elementelor arhitecturale, întreținere și lucrări urgente.
Chișinăul și potențialul patrimoniului construit
Chișinăul are resurse care pot susține o asemenea abordare, dar potențialul lor nu este valorificat uniform. Clădirile istorice sunt răspândite în centrul orașului, iar unele dintre ele sunt cunoscute de locuitori sau vizitatori, în timp ce altele rămân aproape invizibile în oferta turistică.
Un exemplu de potențial pentru revitalizarea patrimoniului în Chișinău este Vila Herța sau fosta uzină AROMA de pe strada Dosoftei. Experiența internațională arată că fostele spații industriale pot primi funcții noi fără pierderea neapărat a caracterului și identității. În Amsterdam, fosta uzină de gaz Westergas a devenit un parc cultural care găzduiește evenimente, afaceri creative și activități de recreere. În Barcelona, fosta fabrică textilă Fabra i Coats a fost reutilizată ca infrastructură pentru creație și producție artistică.
Sursa: https://www.barcelona.cat/museuhistoria/en/heritages/museum-spaces/fabra-i-coats
https://150elements.mnactec.cat/es/company/conjunto-industrial-fabra-y-coats/
În cazul AROMA, târgurile organizate anterior au demonstrat, la scară locală, că spațiul poate atrage public și poate deveni un loc de întâlnire. Aceste evenimente pot fi privite ca un prim indiciu al potențialului zonei, nu ca o dovadă suficientă a viabilității economice pe termen lung.
Sursa: diez.md
Un pas următor, înaintea unei intervenții ample ar putea fi testarea unor utilizări recurente cum ar fi ateliere, activități culturale și spații pentru mici producători. Astfel, revitalizarea ar putea fi construită gradual, pornind de la activitățile care atrag oamenii și de la nevoile reale ale comunității, păstrând totodată elementele valoroase ale patrimoniului industrial.
Ce politici ar putea susține valorificarea patrimoniului la Chișinău?
Integrarea patrimoniului în dezvoltarea economică nu se poate baza exclusiv pe inițiative individuale. Este nevoie de politici publice care să creeze condiții favorabile conservării, reutilizării și accesului public.
Chișinăul dispune de o strategie de dezvoltare a turismului „Chișinău — capitală turistică 2022–2026”, care include obiective precum promovarea turismului cultural și istoric, îmbunătățirea infrastructurii turistice și creșterea veniturilor din turism. Întrucât perioada strategiei se încheie în 2026, este relevantă evaluarea rezultatelor și identificarea măsurilor care ar trebui continuate sau îmbunătățite.
În continuare, câteva direcții ar putea contribui la o legătură mai clară între patrimoniu și dezvoltarea urbană.
1. Sprijin financiar pentru restaurare. Programele de granturi sau cofinanțare pot încuraja proprietarii să restaureze fațade, elemente decorative și alte componente valoroase ale clădirilor. Sprijinul ar putea fi acordat în baza unor criterii de conservare, a unor devize verificate și a unor condiții transparente, inspirate din orașe care le folosesc deja.
2. Reutilizarea clădirilor istorice. Autoritățile și specialiștii pot facilita identificarea unor funcțiuni compatibile pentru clădirile care nu mai sunt utilizate sau care riscă să se degradeze. În funcție de caracteristicile imobilului, acestea pot găzdui activități culturale, educaționale, comerciale ori turistice. Reutilizarea trebuie însă să respecte integritatea arhitecturală și să nu transforme conservarea într-un simplu exercițiu de decorare.
3. Trasee turistice conectate la economia locală. Tururile de arhitectură și istorie pot fi dezvoltate împreună cu afaceri, instituții culturale și inițiative comunitare. Un traseu bine conceput poate distribui vizitatorii între mai multe zone ale orașului și poate încuraja cheltuieli în afara principalelor obiective turistice.
4. Integrarea patrimoniului în planificarea urbană. Conservarea trebuie să fie conectată la deciziile privind transportul, spațiile publice, funcțiunile clădirilor și dezvoltarea centrului istoric. Recomandarea UNESCO privind peisajul urban istoric, adoptată în 2011, susține tocmai această abordare: patrimoniul trebuie înțeles în relație cu mediul urban, cu activitățile economice și cu viața comunității, nu doar ca o colecție de monumente izolate.
5. Măsurarea rezultatelor. Pentru a evalua contribuția patrimoniului la dezvoltarea orașului, ar fi utilă colectarea sistematică a datelor despre vizitatori, durata șederii, investițiile în clădiri istorice, afacerile care funcționează în acestea și locurile de muncă susținute de activitățile conexe. În 2025, agențiile de turism au deservit circa 90 de mii de vizitatori nerezidenți, iar 95,1% dintre aceștia au fost excursioniști de o zi, adică nu au înnoptat. Cifra acoperă doar turiștii veniți prin agenții, deci nu e o imagine completă.
Fără asemenea date, rămâne dificil de stabilit care măsuri funcționează și unde sunt necesare investiții suplimentare.
Unele monumente au o valoare culturală și publică importantă chiar dacă nu pot produce venituri directe. Rolul politicilor locale este să găsească un echilibru între protejarea valorilor istorice, sustenabilitatea economică și nevoile locuitorilor.
Rederințe:
AMION Consulting. (2010). Impact of historic environment regeneration. English Heritage.
CHCfE Consortium. (2015). Cultural heritage counts for Europe. International Cultural Centre.
Comune di Bologna. (2020). Progetto ROCK
UNESCO. (2011). Recommendation on the historic urban landscape, including a glossary of definitions.