Cât de accesibil e Chișinăul?

Dacă vrem să vorbim despre un oraș „pentru toți”, trebuie să începem cu spațiile publice, care trebuie să fie, în primul rând, accesibile și funcționale pentru toți cetățenii, nu doar pentru unii.

Ceva timp în urmă am realizat un interviu cu Ion Cebotarică, reprezentant Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități în care am vorbit despre cât de accesibil este orașul nostru, despre posibilitatea părinților de a merge în parcuri cu cărucioare cu copii, despre pasajele subterane, despre trotuare și multe altele. Puteți vedea materialul aici – https://youtu.be/NE4wSdhX0SE?si=vDg0OhPWB2vsuuK_

Exercițiul organizat de colegul nostru Victor Stratulat (urbanist) în calitate de lector la Facultatea de Urbanism și Arhitectură, a demonstrat cât de departe suntem de un oraș accesibil pentru toți.

Studenții au analizat și testat, folosind un scaun cu rotile si chestionarul pentru evaluare a accesibilității, patru străzi:

📍str. Teatrală

📍str. Veronica Micle

📍str. Maria Cebotari

📍str. Veronica Micle

și instituții din centrul Chișinăului. Au ajuns la concluzia că rampele de acces și străzile sunt adesea imposibil de folosit.

Rampe prea abrupte, prea înguste sau chiar inexistente, iar străzile sunt blocate de mașini parcate ilegal și mobilier urban prost gândit.

Dacă vrem să construim un oraș echitabil, trebuie să înțelegem că accesibilitatea nu este un „lux” opțional, ci un drept fundamental. Nu este vorba doar de mobilitate, ci de oportunități egale pentru toți. Orice decizie urbanistică care ignoră acest principiu afectează întreaga comunitate.

Publicat de savechisinau