Cum foste fabrici și uzine contribuie la dezvoltarea economică a orașelor

Foto eveniment YardSale

În încăperile fabricii Aroma din centrul orașului (str. Toma Ciorbă 38) se va desfășura în curând YardSale. Este a doua oară când în acest spațiu se organizează faimosul festival atât de îndrăgit de chișinăuieni.

Acest lucru ne duce cu gândul la o mulțime de clădiri și zone industriale (din Polonia, Estonia, Germania, Rusia etc.) care au fost revitalizate și au devenit spații foarte populare și atractive atât pentru localități cât și pentru regiuni. Popularitatea acestora vine din o mulțime de factori – multifuncționalitate, clădiri de istorice, atractivitatea economică și turistică a acestor zone.

De ce mi se asociază cu următorul eveniment YardSale și locația în care acesta va fi organizat? Pentru că revitalizarea multor fabrici și spații industriale despre care voi scrie în articol a început cu organizarea în astfel de spații a evenimentelor culturale și artistice.

Cartierul Telliskivi, Tallinn, Estonia

Tallinn, anii ’90, cartierul industrial Telliskivi (în traducere „din cărămidă”) format din foste uzine este tot mai mult ocupat de artiști și pictori locali pentru diverse activități și evenimente. Este un complex industrial format din mai multe uzine și fabrici, foarte important în perioada sovietică. Ca și în multe alte cazuri, atât de întâlnite în spațiul post sovietic, autoritățile nu au arătat mare interes pentru a dezvolta zona iar în final aceasta treabuia să ajungă în mâna dezvoltatorilor pentru construcția unor blocuri noi.

Totuși în 2006–2007 se ivește o concepție de dezvoltare a spațiului și de creare aici a unui cartier creativ. Până astăzi acesta a devenit una din cele creative zone ale orașului și spre deosebire de alte complexuri industriale revitalizate (în care găsim și clădiri rezidențiale), acesta găzduiește doar inițiative culturale, start-upuri, ONG-uri, restaurante și cafenele. 

Sursă: Visittallinn.ee

Cartierul Noblessner

Un alt cartier creativ dezvoltat în jurul unor clădiri industriale este și cartierul Noblessner din Tallinn. Spre deosebire de Telliskivi aici s-au introdus și alte funcții cum sunt cele rezidențiale.

Blocurile rezidențiale din fostul cartier industrial,
Sursă: https://group.merko.ee/

Cartierul Noblessner ia naștere odată cu construcția aici a unei fabrici de confencționare a submarinelor în 1912. În perioada sovietică se fabricau, dar și se reparau nave. Începând cu 2012 proprietarii și dezvoltatorii acestor obiecte au decis să vină cu un proiect grandios de transformare a zonei. Prima etapă a fost restaurarea vechilor clădiri de aici. Acestea găzduiesc azi – restaurante și cafenele, birouri, un Centru de Artă (care este și cel mai atractiv obiect din port – KAI Art Center) și magazine. Dincolo de restaurarea clădirilor istorice au fost construite și noi blocuri rezidențiale (și în continuare se construiesc). Complexurile au cam vreo 200 de apartamente.

sursă: noblessner.ee

Acestea sunt doar două proiecte din Tallinn de revitalizare a patrimoniului industrial. Aproape toate au avut la bază o componentă culturală: spațiu în care se adunau artiștii, spațiu expozițional, muzee etc. Totodată, majoritatea dintre ele au și componentă economică: start-upuri, locuri pentru oficii, restaurante, cafenele, magazine și blocuri rezidențiale.

Aici puteți vedea mai multe proiecte de genul ăsta din Tallinn:

Manufaktura, Lodz, Polonia

Sursă foto: en.manufaktura.com

Aici avem faimoasa Manufaktura din orașul Lodz din Polonia. Spațiul a devenit un loc atractiv turistic după ce fabrica de textile (una din cele mai mari din Europa) a fost reabilitată între anii 2006-2007. Azi fosta fabrică găzduiește un centru comercial, centre de artă, un hotel de lux, muzeul de Artă Contemporană, restaurante și cea mai mare piață publică din oraș.

Patrimoniul industrial – o resursă complexă

Așa cum scriam la începutul articolului, astfel de exemple devin din ce în ce mai populare printre proiectele de regenerare și dezvoltare a orașelor. Patrimoniul industrial este o resursă greu de gestionat, greu de reabilitat și greu de introdus în circuitul social și economic. De regulă sunt obiecte care ocupă spații imense, dar tocmai inclusiv și din acest motiv pot deveni adevărate poluri de dezvoltare economică.

Spațiul Industrial al Fabricii de Zahăr din Ghindești, raionul Florești. Astăzi găzduiește o fabrică de bere.

Despre fosta fabrică Aroma.

În anul 2020 terenul fostei fabrici Aroma de aproximativ 1, 28 ha și toate construcțiile care se află aici au fost adjudecate în cadrul unei licitații de către Optimart SRL.

Tot în 2020 Consiliul Național al Monumentelor Istorice a aprobat un proiect care prevedea cam cinci blocuri rezidențiale în spațiul fostei uzine AROMA (str. Toma Ciorbă – Mitropolit Dosoftei – Mitropolit Petru Movilă). Unul de 15 etaje.

Sursă foto: Pretura sectorului Buiucani

A urmat o discuție publică în care a fost prezentat proiectul. Deocamdată nu a fost aprobată nicio decizie. La unul din forumurile organizate de Primărie, proprietarul fostei fabrici a declarat că va organiza un concurs de proiecte pentru soluții la aceste obiecte. Poate ne vom alege de data asta și cu un proiect mai promițător decât iar doar blocuri rezidențiale. Cert e că de ceva timp spațiul fostei fabrici găzduiește festivalul YardSale. Ce va fi în final vom vedea.

Publicat de Anetta Dabija